Eu cred că pot… NOI putem!

Iniţial am fost reticent la ideea de a scrie articole pe blogul unei asociaţii. Mai ales că, subiectele alese se leagă de aspectele educaţionale, de maniere sau de buna crestere.

Cea mai bună abordare mi s-a părut să aleg subiectele din viaţa de zi cu zi. Locul unde valorile morale ale fiecăruia se împletesc cu nevoia de reuşită, cu dorinţa de relaţionare socială şi de apreciere. Locul în care fiecare dintre noi greşim (şi am spus noi, deci mă includ şi pe mine). Greşim prin indiferenţă, prin ignoranţă, poate greşim prin faptul că nu preţuim corect unele valori sau poate educaţia. Poate greşim voluntar, cu bună ştiinţă, poate greşim… din greşeală. Cert este că avem atâtea posibilităţi de a o da în bară, încât părem predestinaţi pentru a greşi.

Cealaltă variantă ar fi să alegem discuţiile din cărţi sau manuale, şi să le dezbatem împreună. Să vorbim într-o zi despre amabilitate, în altă zi despre bunăvoinţă şi tot aşa să alegem teme despre cum ne-ar putea fi bine.  Nu cred însă că o abordare scolastică ar fi mai utilă pentru a conştientiza greşelile care le facem. Şi învăţând despre cum este mai „bine” nu înseamnă că vom identifica ce este „rău”. Sau că vom putea lua măsurile potrivite.

Îmi doresc ca prin temele abordate să atrag atenţia asupra faptului că, pentru copii este importantă educaţia primită. Pentru un adult însă, educaţia este o parte a bagajului pe care îl duce cu el de-a lungul vieţii. Şi după o anumită vârstă doar educaţia primită de la părinţi, profesori sau îndrumările primite de la apropiaţi nu mai sunt îndeajuns. La un moment dat ar trebui să intervină autoeducaţia.

Şi dacă vorbim de educaţie este bine să menţionăm atât manierele (acele reguli sociale care deşi în timp suferă uşoare modificări de formă rămân mereu aceleaşi), cât şi partea de dezvoltare personală a individului. Iar când aceste aspecte sunt atinse, când ne cunoaştem pe noi înşine, înţelegem mai bine lumea din jur.

Un „eu” mai bun înseamnă un pas înainte, şi poate un model pentru un „tu” mai bun. Un „tu” mai bun înseamnă al doilea pas înainte şi un model pentru altcineva. Iar mai mulţi paşi înseamnă mai multă putere de schimbare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *